ANUNT IN CURS DE ACTUALIZARE!!!!
Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025 se face în conformitate cu prevederile Metodologiei de înscriere a copiilor în învățământul primar și a Calendarului înscrierii în învățământul primar, prevăzute în Ordinul M.E.nr. 4019/15.03.2024.
- Metodologia-cadru de înscriere (aprobată prin Ordinul de ministru nr. 4.019/2024)
- Calendarul înscrierii în învățământul primar pentru anul școlar 2024 – 2025 (aprobat prin Ordinul de ministru nr. 4.019/2024)
În sensul prezentei metodologii, următorii termeni se definesc astfel (art.2):
a) prin domiciliu se înțelege inclusiv reședința;
b) prin părinți se înțelege inclusiv tutorele legal instituit sau reprezentantul legal;
c) școala de circumscripție reprezintă unitatea școlară aflată în proximitatea domiciliului elevului;
d) circumscripția școlară reprezintă totalitatea străzilor arondate unității de învățământ respective de către inspectoratul școlar.
CIRCUMSCRIPȚIA ȘCOLARĂ
STRĂZI ARONDATE ȘCOLII GIMNAZIALE NR. 3 POPEȘTI-LEORDENI: Breaza, Cheiul Dâmboviței (cartierul TREND RESIDENCE), Cicoarei, Constantin Văcărescu, Crivățului, Domnița Bălașa, Ecologiștilor, Fortului, Leordeni (intervalul cuprins între Str. Taberei și DNCB), Orizontului. Plopului, Pogoanelor, Posada, Răsăritului, Sabarului, Speranței, Splaiul Unirii (cartierul CONFORT CITY), Timpului, Tufișului, Unității, Vânători, Viitorului.
PLANUL DE ȘCOLARIZARE PROPUS PENTRU ANUL ȘCOLAR 2024-2025
Numărul de locuri aprobate în planul de școlarizare pentru clasa pregătitoare, an școlar 2024-2025:
NUMĂR CLASE: 2 / NUMĂR ELEVI: 35
PREZENTAREA ȘCOLII
✿ ✿ ✿
COMPLETAREA ȘI VALIDAREA CERERILOR TIP DE ÎNSCRIERE:
- Completarea și validarea cererii-tip de înscriere se poate face în perioada 11 APRILIE – 14 MAI 2024 conform următorului program:
LUNI – JOI: 9.00 – 17.00
VINERI: 9.00 – 16.00
- Cererile de înscriere se pot completa la sediul unității noastre de învățământ ori se pot transmite prin email la adresa scoalanr3ppl@yahoo.com în perioada menționată anterior. Cererile trebuie să fie însoțite de documentele justificative menționate mai jos.
- În situaţia completării online a cererii de înscriere sau a transmiterii prin e-mail, părintele va transmite unităţii de învăţământ declaraţia-tip pe propria răspundere (anexa nr. 3) cu privire la veridicitatea informaţiilor completate în cerere.
- Validarea cererii-tip este obligatorie și se face la sediul școlii sau prin email și constă în compararea datelor introduse în aplicația informatică cu documentele depuse / transmise de către părinte și confirmarea prin semnătură a corectitudinii datelor introduse.
DOCUMENTE NECESARE
- Cerere-tip de înscriere în clasa pregătitoare;
- Cerere școală de înscriere în clasa pregătitoare;
- Certificat de naștere copil (original și copie);
- Act de identitate părinți (original și copie);
- Documente doveditoare pentru îndeplinirea criteriilor generale de departajare, daca este cazul (conform art.10 alin. (2) a; b; c; d din Metodologie);
- Recomandarea eliberată de unitatea de învățământ cu nivel preșcolar (DOAR DACĂ ESTE CAZUL – aceasta este necesară doar pentru copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 01 septembrie-31 decembrie 2024)
- Documentul eliberat de CJRAE/CMBRAE (DOAR DACĂ ESTE CAZUL) privind rezultatul pozitiv al evaluării dezvoltării copiilor care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 01 septembrie-31 decembrie 2024 care nu au frecventat grădinița/s-au întors din străinătate;
- Fotocopia hotărârii judecătorești definitive din care rezultă modul în care se exercită autoritatea părintească și la care dintre ei a fost stabilită locuința minorului, în cazul părinților divorțați.
PRIMA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
✍ 11 aprilie – 14 mai 2024: Completarea, depunere și validarea cererilor-tip de înscriere.
✍ 20 mai – 27 mai 2024: Procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/transmise de părinți/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.
Admiterea sau respingerea cererilor acestora, la nivelul comisiei de înscriere din unitățile de învățământ, prin aplicarea criteriilor generale și specifice de departajare, și validarea de către consiliul de administrație al unității de învățământ a listei candidaților admiși în această fază
Marcarea, în aplicația informatică, a cererilor-tip de înscriere pentru candidații admiși în această fază
✍ 28 mai 2024: Procesarea de către Comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea la școala de circumscripție a copiilor ai căror părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali au solicitat înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, dar nu au fost admiși din lipsă de locuri și care au exprimat în această fază opțiunea pentru înscrierea în școala de circumscripție
✍ 29 mai 2024: Afișarea în unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului școlar a candidaților înmatriculați și a numărului de locuri rămase libere
A DOUA ETAPĂ DE ÎNSCRIERE ÎN ÎNVĂȚĂMÂNTUL PRIMAR
✍ 30 mai 2024: Comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborată de inspectoratul școlar. Informarea Ministerului Educației de către comisia județeană cu privire la procedura specifică de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, în etapa a doua. Procedurile vor viza modalități de comunicare și transfer de documente online, după caz.
✍ 31 mai – 7 iunie 2024: Depunerea/Transmiterea cererii-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă.
✍ 10 iunie – 14 iunie 2024: Validarea cererilor-tip de înscriere la unitatea de învățământ aflată pe prima poziție în opțiunile privind înscrierea copiilor
✍ 17 iunie – 21 iunie 2024: Procesarea la nivelul unităților de învățământ a cererilor-tip de înscriere depuse de părinți/tutori legal instituiți/reprezentanți legali, aplicând procedura specifică elaborată de inspectoratul școlar, pe baza criteriilor generale și a celor specifice de departajare, în limita locurilor disponibile. Completarea în aplicația informatică a datelor din cererile-tip de înscriere pentru candidații înscriși în această etapă.
✍ 21 iunie 2024: Afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale ale copiilor înscriși în clasa pregătitoare.
INFORMAȚII UTILE:
- Toți copiii ai căror părinți solicită înscrierea în clasa pregătitoare la școala de circumscripție sunt înmatriculați la unitatea de învățământ solicitată art. 9 (1).
- Pe locurile rămase libere după înscrierea tuturor copiilor din circumscripția școlară (daca este cazul), pot fi înmatriculați ulterior copii care provin din alte circumscripții școlare, inclusive din alte localități.
- În situația în care numărul cererilor de înscriere al căror domiciliu se află în afara circumscripției școlare este mai mare decât numărul de locuri, cf. art. 10 (alin.1; (alin (2), se aplică criteriile de departajare generale din metodologie .
CRITERII GENERALE DE DEPARTAJARE CONFORM METODOLOGIEI
- Existența unui certificat medical de încadrare în grad de handicap a copilului;
- Existența unui document care dovedește că este orfan de ambii părinți, situația copilului care provine de la o casă de copii/ centru de plasament ;
- Existența unui document care dovedește că este orfan de un singur părinte;
- Existența unui frate sau a unei surori înmatriculat/înmatriculate în unitatea de învățământ.
În cazul în care numărul cererilor de înscriere din afara circumscripției școlare este mai mare decît numărul de locuri libere, repartizarea copiilor se face în ordinea descrescătoare a numărului de criterii generale de departajare cumulate de către fiecare copil.
NOTĂ: Prezentarea de înscrisuri false la înscrierea în clasa pregătitoare se pedepsește conform legii și atrage pierderea locului obținut prin fraudă (art.49).
✿ ✿ ✿
DESCARCARI DOCUMENTE
CERERE TIP INSCRIERE CLASA PREGATITOARE
CERERE SCOALA INSCRIERE CLASA PREGATITOARE
Declaratie proprie raspundere privind autentitcitatea documenteleor de inscriere trasnmise ONLINE
EVALUAREA DEZVOLTĂRII COPIILOR CARE ÎMPLINESC 6 ANI ÎN PERIOADA 1 SEPTEMBRIE – 31 DECEMBRIE 2024
Evaluarea dezvoltării copiilor care împlinesc 6 ani în perioada 1 sept. – 31 dec. 2024 inclusiv și eliberarea recomandării pentru înscrierea în învățământul primar se realizează în perioada 28 martie – 10 aprilie 2024.
Informații suplimentare găsiți accesând următoarele linkuri:
- https://www.cjrae-ilfov.ro/evaluarea-nivelului-de-dezvoltare-2024/
- https://isjilfov.ro/acasa/noutati/7996-procedura-de-evaluare-a-nicelului-de-dezvoltare-ci-toate-documentele-centre-program
1.PROGRAMUL CENTRELOR DE EVALUARE A NIVELULUI DE DEZVOLTARE IN UNITATILE
SCOLARE DIN JUDETUL ILFOV
2.PROCEDURA OPERATIONALA PRIVIND EVALUAREA NIVELULUI DE DEZVOLTARE A COPIILOR CARE IMPLINESC VARSTA DE 6 ANI IN PERIOADA 01.09.2024-31.12.2024
3.CENTRE DE EVALUARE A NIVELULUI DE DEZVOLTARE IN VEDEREA INSCRIERII IN INVATAMANTUL PRIMAR
4.CERERE DE EVALUARE
Pentru copiii care au frecventat grădinița:
- înregistrarea cererilor transmise/depuse la unitățile de învățământ cu nivel preșcolar pentru obținerea recomandării de înscriere în clasa pregătitoare;
IMPORTANT! Solicitarea de eliberare a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare în anul școlar 2024-2025 (ANEXA Nr 1 la Metodologie) poate fi despusă la secretariatul școlii, transmisă pe adresa de email scoalanr3ppl@yahoo.com sau depusă la sediul grădiniței unde copilul este înscris în acest an școlar (doamnelor educatoare de la grupă) în perioada 28 MARTIE – 10 APRILIE 2024.
NOTĂ: Recomandam transmiterea cererilor la începutul perioadei menționate, pentru ca recomandările să poată fi eliberate în timp util.
- eliberarea/transmiterea către părinte de către grădiniță a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz.
Pentru copiii care NU au frecventat grădinița sau au revenit din străinătate:
- înregistrarea de către CJRAE a cererilor de evaluare, depuse/transmise de părinți pentru copiii care îndeplinesc criteriile prevăzute la art. 7 alin. (1) din Metodologia de înscriere a copiilor în învățământul primar);
- planificarea de către CJRAE a evaluării copilului; afișarea și comunicarea programării pentru participarea la evaluare;
- desfășurarea evaluării copiilor de către CJRAE;
- eliberarea/transmiterea către părinte de către CJRAE a recomandării de înscriere în clasa pregătitoare sau în grupa mare, după caz;
- soluționarea, de către Comisia județeană de înscriere a copiilor în învățământul primar (Comisia județeană), a situațiilor excepționale care necesită amânarea înscrierii în învățământul primar.